Comunicări procedură

Notificare privind deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei GMY REȚELE EDILITARE S.R.L.

Data publicării:


Subscrisul, C.I.I. RUSĂNESCU ANDREEA-LILIANA în calitate de administrator judiciar al debitoarei GMY REȚELE EDILITARE S.R.L., desemnat în această calitate conform Încheierii din data de 14.03.2023, pronunţată de Tribunalul Ilfov, Secţia Civilă, în Dosarul nr. 3626/93/2022, în temeiul art. 99 alin. (1) şi art. 100 alin.(1) şi urm. din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, coroborate cu art. 71 alin. (1) şi art. 67, alin. (1) și alin. (2) din acelaşi act normativ, NOTIFICĂ Deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei GMY REȚELE EDILITARE S.R.L., prin Încheierea din data de 14.03.2023, pronunţată de Tribunalul Ilfov, Secţia Civilă, în Dosarul nr. 3626/93/2022.

Debitor: GMY REȚELE EDILITARE S.R.L.

Cod de identificare fiscală: 31141751; Sediul social: Măgurele, str. Atomiștilor nr. 176, jud. Ilfov; Număr de ordine în registrul comerţului: J23/253/2013. Debitoarea GMY REȚELE EDILITARE S.R.L. are obligaţia ca în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii să depună la dosarul cauzei documentele prevăzute la art. 67 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Creditorii societății GMY REȚELE EDILITARE S.R.L. trebuie să procedeze la înscrierea la masa credală a acesteia prin depunerea cererii de admitere a creanţei, însoțită de documentele justificative și de dovada plătii taxei de timbru, în cuantum de 200 lei, documente ce vor fi transmise în două exemplare, după cum urmează: (i) Un exemplar în format scriptic se transmite la grefa Secției Civilă a Tribunalului Ilfov și în format electronic PDF de maxim 4MB fiecare, pe adresa e-mail a Secției Civilă a Tribunalului Ilfov trif-reg-civ@just.ro; (ii) exemplarul destinat administratorului judiciar va fi transmis înformat scriptic la adresa din Mun. București, str. Baba Novac nr. 22, bl. 24C, ap. 56, sector 3 sau în format electronic PDF, pe adresa e-mail office@rusanescu.ro

Termene stabilite în procedură:

Termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului este 28.04.2023. Termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, publicarea tabelului preliminar al creanţelor este 18.05.2023. Termenul pentru întocmirea şi publicarea tabelului definitiv al creanţelor este 12.06.2023. Termenul pentru continuarea procedurii de insolvență: 03.10.2023. Prima ședință a Adunării creditorilor: 23.05.2023, ora 10.00, la sediul administratorului judiciar din Mun. București, str. Baba Novac nr. 22, bl. 24C, ap. 56, sector 3, având ca ordine de zi:
  1. Prezentarea situaţiei debitorului;
  2. Desemnarea Comitetului creditorilor și desemnarea președintelui Comitetului creditorilor, ori stabilirea ca atribuțiile Comitetului creditorilor să fie preluate de către Adunarea creditorilor;
  3. Confirmarea administratorului judiciar, Cabinet Individual de Insolvență RUSĂNESCU ANDREEA- LILIANA;
  4. Stabilirea remunerației administratorului judiciar la valoarea de 1.500 lei/lună și 5% din sumele încasate în procedură (rezultate din recuperări de creanțe, valorificarea bunurilor debitorului, acțiunilor în anularea transferurilor frauduloase, cererii de atragere a răspunderii patrimoniale), ori raportat la valoarea sumelor distribuite creditorilor prin planul de reorganizare. Onorariul administratorului judiciar se achită din averea societății debitoare.

*În vederea desfășurării în bune condiții a ședinței Adunării creditorilor, vă rugăm să ne confirmați prezența cel târziu cu 48 de ore înainte datei ședinței.

**Creditorii pot fi reprezentați în adunare prin împuterniciți cu procură specială, sau în cazul creditorilor bugetari și al celorlalte persoane juridice, cu delegație semnată de conducătorul unității.

***Creditorii vor putea vota şi prin corespondenţă, în conformitate cu prevederile art. 48 alin. 4 din Legea nr. 85/2014. Scrisoarea prin care se exprimă votul, semnată de creditor, sau înscrisul în format electronic căruia i s-a încorporat, ataşat ori asociat semnătura electronică extinsă, bazată pe un certificat valabil, pot fi comunicate administratorului judiciar, prin orice mijloace, până în ziua şi la ora fixată pentru exprimarea votului.

Restricţii pentru creditori:

De la data deschiderii procedurii se suspendă toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale (art. 75 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă).


Str. Baba Novac nr. 22,
Bl. 24C, et 14, ap 56,
sector 3, București